Mărțișorul- simbolul primăverii
Despre curs
In prag de primavara, va intampin cu LEGENDA MARTISORULUI.
Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ.
A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie. Culoarea roșie simbolizează dragostea pentru frumos și amintește de curajul tânărului, iar cea albă simbolizează ghiocelul, prima floare a primăverii.
Este important sa nu uitam de sarbatorile noastre traditionale, frumoase, stravechi.
Ne pregatim in fiecare an scolar cu un nou model de martisoare . Anul acesta am cumparat discuri din lemn, flori nemuritoare, snur de martisor, pistol de lipit si gata. Apoi am realizat martisoare folosind tehnica quilling.Alte modele le-am realizat folosind bilutele de calcat. Au iesit minunate, naturale, miros a natura! Sper sa va placa!
Revin cu noi idei de mărțișoare. Am creat împreună mărțișoare inedite , folosind forme de ii, fluturi, flori, cercuri din lemn pe care am lipit paiete, margele, resturi textile, am decorat iile cu motive tradiționale, am adăugat șnurul alb-roșu , vestitor al primăverii. Am realizat gărgărițe creative mărțișoare.
Mărțișoare am creat, utilizând ață albă și roșie și am realizat câte 2 păpușele tradiționale.
Puteti găsi si Aici materiale utile!
O primavara creativă cu mult soare, tuturor!