Despre

Despre

Bună, tuturor!

Sunt Cornelia Bățăuș, profesor învățământ primar la Școala Gimnazială Constantin Brâncuși din București. Absolventă a Universității din București, Master TICE, am profesat în învățământul primar de 28 de ani, reușind să obțin gradul 1. Sunt mamă a doi copii de 24 și 22 de ani. Iubesc să călătoresc, să citesc, să descopăr locuri frumoase.

Eu consider că lucrurile bune vin în viață, însă lucrurile mai bune apar dacă noi ieșim din propria cochilie, avem curaj, și ne luptăm pentru ele.

Astfel cu mulți în urmă am învățat cu ajutorul platformei EDUCATION MICROSOFT să folosesc tehnologia la clasă, am participat la multe cursuri, am avut șansa să mă întâlnesc cu profesori și elevi din lumea întreagă. Acesta a fost început meu de profesor Creativ.

Pe parcursul anilor am reușit să acumulez o varietate de cunoștințe, idei despre cum poți preda într-un mod creativ, astfel CREATIVE FOR LIFE a luat naștere din dorința de a îmbina metodele de predare tradiționale cu cele inovative folosind instrumente digitale. Este locul unde profesorii se pot întâlni pentru un schimb de bune practici, unde accentul este pus pe creativitate.

Stați pe aproape, căci avem multe de discutat și împărtășit!

Premii și titluri

În urma muncii depuse am reușit să obțin următoarele

Picture4

Proiectul Internațional VOICE OF THE FUTURE - Locul I (Organizat de Malayesia)

Picture2

#TEACHSDGS AMBASSADOR

Coordonator național de 3 ani în cadrul proiectului INTERNATIONAL MAGICAL INTERCULTURAL FRIENDSHIP NETWORK, organizat de Serbia.

În 2019 am câștigat premiul GLOBAL WINNER MIF 2019.

Coordonez proiectul național CERCETĂTOR ÎN DEVENIRE, aflat în calendarul MEC de 8 ani și în ultimul an proiectul a devenit internațional (E TWINNING, THE WOULD BE RESEARCHER STEAM). Puteți găsi AICI, certificatul de calitate obținut.
Despre acest proiect voi face un articol separat în care vom povesti pe îndelete cum am ajuns să am parteneri din întreaga lume.

Ca o încununare a muncii mele în cadrul proiectului, în 2020 am câștigat premiul CREATOR ÎN EDUCAȚIE cu acest proiect minunat menționat mai sus.